Plantarea de copaci este una dintre cele mai eficiente solutii pentru a reduce efectele gazelor emanate de masini: poluarea aerului.

Ideal ar fi sa mai lasi masina acasa si sa folosesti bicicleta, transportul in comun sau mersul sanatos pe jos.

Soferii care, totusi, nu pot renunta la autoturismul lor au acum posibilitatea de a minimiza efectul pe care masina il are asupra mediului. Metoda este simpla si la indemana tuturor: cumparand un odorizant auto cu insemnele proiectului (sub forma de copacel), fiecare conducator auto are posibilitatea sa sprijine plantarea de arbori care vor absorbi o parte din emisiile masinilor din trafic. Voluntarii organizatiilor de mediu si partenerii vor transforma investitia ta in fiecare copacel parfumat intr-un copac plantat si il vor ingriji sa creasca mare.

In calculele noastre am plecat de la un parcurs mediu de 1000 km pe luna, pentru o masina cu emisii de 150g/km (conform datelor inscrise in cartea tehnica a masinii). Deci, ar fi nevoie de un copac care sa absoarba pe durata vietii lui circa 150kg de CO2.

Daca mergi mai mult sau ai alte emisii de CO2, atunci completeaza campurile de mai jos:

Masina mea emite g/km CO2
si eu merg cam km pe luna,
deci emit kg/luna CO2
In functie de rezultat, poti cumpara mai multi sau mai putini copaci, pe care noi sa-i plantam si sa-i ingrijim pana se fac mari.

Absorbtia CO2 de catre copaci

Cercetarile in acest domeniu sunt la inceput, iar rezultatele difera foarte mult de la specie la specie. In demersul nostru, vom selecta acele specii de copaci care sunt cele mai eficiente in absorbtia de CO2.

In urma determinarilor efectuate in laborator, s-a constatat ca stocul de carbon reprezinta in jur de 50% din biomasa uscata a unui copac.

Astfel, de exemplu, un fag cu diametrul de 20 cm are in medie o biomasa totala (uscata) de aproximativ 279,1 kg. Rezulta ca stocul de carbon ar fi de aproximativ 140 kg, ceea ce corespunde unei cantitati de 512 kg CO2 (se foloseste indicele de inmultire 3,66(6)).

Alte cercetari arata cantitati medii de absorbtie a CO2 de catre salcami de 72,35 tone CO2 la hectar. Daca luam o medie de aproximativ 450 copaci maturi la hectar, ar rezulta o medie de aproximativ 160 kg CO2/salcam.

Surse:
Blujdea, V., Oneata, M. si col., 2009 - Modelarea stocarii carbonului in forme ecosistemice tranzitorii asociate schimbarii utilizarii terenurilor forestiere din Romania. Manuscris I.C.A.S. Bucuresti.
Mihaila, E. si col., 2006 - Studiu privind tipurile, cantitatile si localizarea resurselor de biomasa lemnoasa. Manuscris I.C.A.S. Bucuresti.